După ce trenul de Iaşi-Chişinău scapă de podişul sterp de pe lângă Pârliţi şi de panta râpoasă de la Pereval, una din cele mai înalte localităţi din Basarabia, dă în pitoreasca vale a Bâcului şi cu uşurinţă alunecă pe lângă dunga şerpuitoare, ascunsă în ierburi şi stufuri a râuleţului.
Pe de o parte şi alta, pe culmele dealurilor, care se îndesesc spre lunca râului, se înalţă codrii Bâcului, care pe alocurea se coboară şi pe coasta dealurilor şi se perindează cu livezile bogate în pruni şi cu ogoarele mici ale ţăranilor. Ici, colea, la dreapta şi la stânga, se ascund în livezi satele vechi ale Moldovenilor. Cu cât înaintezi spre Chişinău, cu atât se lărgeşte valea Bâcului. însăşi râuleţul, întretăiat în mai multe locuri de linia ferată, care se lipeşte când de poalele unui deal, când de ale altuia, nu se vede, şi cursul lui se poate ghici doar după sălcile gânditoare, care pe alocurea străjuiesc albia de obicei seacă în timpul verii a râului. Pădurile se răresc, se schimbă şi aspectul general al localităţii, şi imediat ce treci Ghidighişul, dealurile îndepărtate de o parte şi de alta a râului, dau năvală brusc spre râu, căutând parcă să-1 astupe, lăsând numai un coridor îngust şi înalt, prin care cu greu străbate râuleţul. Sunt vestitele chei ale Bâcului, această ciudată formaţiune geologică, care în imaginaţia poporului îşi găseşte explicaţie în încercările diavolilor de a bara cursul râului cu blocuri uriaşe de piatră, o legendă frumoasă pe care a cunoscut-o încă şi Dimitrie Cantemir.
Mintea iscoditoare a cărturarilor a văzut însă în acest joc capricios al naturii o operă omenească, un zid. artificial de piatră, care lega Nistrul şi Prutul, tăind Basarabia în două.
De fapt, cheile Bâcului nu sunt decât una din cele patru cascade ale râului — cheile de lângă Ghidighişi, între Ghidighişi şi Chişinău, de lângă Chişinău şi cele de lângă Bulboaca, dealuri de loess aşezate pe piatră calcaroasă, tăiate de cursul râului cine ştie când, poate în epoca terţiară. Bâcul este unicul râu în Basarabia cu atâtea chei.
După ce treci cheile de la Ghidighişi, valea râuleţului din nou îşi ia înfăţişarea ei obişnuită, ea se lărgeşte, împingând dealurile la o parte, devine mai mlăştinoasă, dar la un moment dat dealurile se apropie din nou, formând chei noi. După ce treci şi aceste chei, valea se lărgeşte din nou, şi la dreapta pe povârnişul puţin pronunţat al dealului apare Chişinăul.
O mahala a Chişinăului
Călătorul rus A. Demidov, care a trecut prin Chişinău pe la anul 1838, nu fără oarecare doză de ironie, scrie: “Despre Chişinău nu putem spune nimic, în afară de aceea doar, că el este foarte vast şi că el, ca şi Roma, este aşezat pe câteva coline “. Această comparaţie măgulitoare pentru mândria cetăţenilor Chişinăului, are în ea şi un sâmbure de adevăr. Când te apropii de Chişinău, clădirile cu acoperişurile lor roşii, verzi şi cenuşii, par aruncate pe dealuri, deasupra cărora se înalţă câteva biserici şi coşuri de mori, iar în depărtare, mai sus pe povârniş, se vede Catedrala frumoasă a Chişinăului, înconjurată de clădiri masive.
Dacă însă treci pe partea opusă a oraşului, pe malul stâng al râului, pe dealul de la Visterniceni (Râşcanovca), de unde se deschide o admirabilă privelişte asupra întregului oraş şi asupra şesului din dreapta, vezi cu totul altceva. Dealul de la Visterniceni se apropie de dealul bisericii Mazarachi din dreapta râului, formând un chei, iar şesul între acest chei şi cel de mai jos de Ghidighişi pare un lac secat. De la biserica Mazarachi, de-a curmezişul şesului, se întinde un deal, culmea căruia merge spre drumul Hânceştilor până când dă în dealul care merge paralel cu cursul râului. De la această culme, în dreapta şi în stânga, fug dealuri mai mici, care împreună cu culmea ce porneşte de la biserica Mazarachi, formează un fel de terasă mare, pe care este aşezat Chişinăul. Sub această terasă uriaşă, formată din loess şi nisip, zac straturi de piatră de calcar din epoca terţiară, de unde, prin puţuri arteziene, oraşul se aprovizionează cu apă. Cu câţiva ani înainte de război, un ziarist naiv a răspândit ştirea, că oraşul Chişinău este aşezat pe un lac şi este ameninţat cu prăbuşirea, fapt care i-a pus pe gânduri pe cetăţenii Chişinăului, care n-au văzut altă apă decât acea a Bacului. Dar lăsăm această chestiune pe scama geologilor.
Configuraţia topografică a oraşului Chişinău face impresia, cum am văzut, că Chişinăul este aşezat pe coline. Partea de jos a oraşului, acea de lângă Bâc, este aşezată pe colinele nenivelate, pe care sunt împrăştiate în dezordine căsuţele mici ale mahalalelor şi care sunt brăzdate de străzi înguste şi strâmbe. Bisericile mai vechi: Mazarachi, Bunavestire şi Visterniceni (Râşcanovca) sunt aşezate pe vârfurile a trei coline la aceeaşi înălţime în aşa fel, că dacă s-ar trage câte o linie dreaptă de la una la alta, s-ar forma un triunghi dreptunghi. La fel sunt şi piscurile de la vechea catedrală şi piscul zis Inzov, unde pe vremuri locuia guvernatorul Basarabiei cu acest nume şi unde şi-a petrecut zilele de surghiun scriitorul rus Puşkin.
Partea oraşului nou se începe mai sus pe povârnişul nivelat, şi aşezarea ei este determinată de cursul Bâcului, de-a lungul căruia se aşterne pe o distanţă foarte mare întreg oraşul.
Pe cât este de săracă ca floră partea nordică a împrejurimilor oraşului, povârnişul cu “drumul Orheiului”, pe atât de bogată şi variată ca aspecte este partea sudică. Povârnişul dealului deasupra oraşului şi câteva văi care brăzdează acest deal, sunt îmbrăcate în vii şi livezi, care în special vara sunt de un pitoresc neîntrecut. Şoseaua care duce spre Costiujeni, ar putea concura ca frumuseţe cu cele mai încântătoare localităţi, iar şoseaua Hânceştilor, valea Buiucanilor, Schinoasa, Malina Mică şi împrejurimile Şcoalei de viticultură, par o grădină fără de capăt, cu căsuţe mici ţărăneşti, mai rar cu vile moderne. De pe culmea dealului care domină oraşul şi care se începe de la Buiucani şi se întinde până aproape de Băcioi, se deschid privelişti fermecătoare, atât asupra oraşului, cât şi asupra văilor din partea opusă a dealului. Aceste peisaje frumoase stârneau admiraţia chiar acelor, căror nu le plăcea oraşul. Astfel scriitorul rus A. Storojenko, care a vizitat Basarabia la anul 1829 şi care a avut ocazia să petreacă la o vie deasupra oraşului, scrie: “Privirea mea alunecă pe dealurile, acoperite cu vii şi pomi fructiferi… Chişinăul era ca pe palmă. De departe părea un oraş mare şi frumos; se vedeau bisericile albe şi casele mari; soarele ardea pe cupolele şi crucile templelor; clădirile păreau că sunt în mijlocul grădinilor şi totul la un loc forma o panoramă splendidă “.
Şi într-adevăr, din viile din partea sudică a oraşului se deschide vederea asupra părţii moderne a oraşului, unde se găsesc cele mai frumoase clădiri; de aici se poate vedea monumentala clădire a liceului No. 3, unde s-a votat unirea, palatele de pe strada Viilor, clădirile publice în cap cu sinistrul castel, penitenciarul Chişinăului, clădire în stil genovez de o rară originalitate ca arhitectură, despre care vestitul geograf E. Reclus, scrie: “Clădirea principală a oraşului este uriaşa puşcărie cu patru turnuri cu dinţi, care se înalţă deasupra caselor joase”.
In afară de aceste vii şi livezi, care nu sunt îndeajuns preţuite de către populaţia Chişinăului, în apropiere de oraş nu se găsesc alte localităţi frumoase. Codrii se încep la vreo cincisprezece kilometri, râuri mai mari în apropiere nu sunt.
Ce i-a făcut pe întemeietorii Chişinăului să aleagă această localitate pentru aşezare omenească? Este explicabilă din punct de vedere geografic originea oraşelor de pe ţărmurile mărilor şi ale râurilor mari, şi e greu de făcut vreo presupunere cu privire la originea oraşelor cum este Chişinăul, care n-a avut nici un fel de şanse din punct de vedere al situaţiei geografice pentru dezvoltare. Chestiunea se simplifică dacă ne aruncăm privirea asupra hărţii Basarabiei. Chişinăul este aşezat pe drumul care ducea din nordul Moldovei spre Tighina şi vadul Nistrului de acolo, drumul Crimeei, iar pe de altă parte el se găseşte aproape la mijlocul drumului între vechile centre comerciale din Moldova, Orhei şi Căuşeni. Că valea Bâcului a fost drumul spre vadul’ Nistrului găsim mărturii şi la cronicarii noştri.
“Rămăind Ghica Vodă”, scrie Miron Costin, “numai cu boierii, n-au cutezat să mai zăbovească la Lăpuşna, ce au purces pre Bâc spre Tighinea”. Încrucişarea acestor drumuri a determinat dezvoltarea primei aşezări şi transformarea ei în târg, care de altfel s-a întâmplat, cum vom vedea mai departe, destul de târziu.
Clima Chişinăului, care este aşezat la 47°02′ latitudine nordică şi la 28° 49′ 45″ longitudine estică de la Greenwich şi care atinge înălţimea deasupra mării de 113,3 m. este pronunţat continentală. Temperatura medie anuală este de 9,6° ceea ce are aproximativ Parisul şi Viena, dar trecerea de la un anotimp la altul se face mai brusc, precum şi diferenţa între minimum şi maximum a temperaturii este mai mare. Cele mai multe ploi cad de obicei în lunile mai, iunie şi iulie, care, împreună cu cele din timpul iernii şi în alte luni, dau media anuală de 433 m.m. Toamna este cel mai frumos anotimp în regiunea Chişinăului. Clima cam aspră a Chişinăului, călduroasă vara şi uneori prea friguroasă iarna, nu poate fi considerată ca dăunătoare sănătăţii. Şi dacă partea “riverană” a oraşului n-ar fi expusă malariei, cetăţenii Chişinăului ar fi şi mai mulţumiţi de oraşul său.http://www.basarabiaveche.com/monografia-chisinaului-1925/situatia-geografica/
Pe de o parte şi alta, pe culmele dealurilor, care se îndesesc spre lunca râului, se înalţă codrii Bâcului, care pe alocurea se coboară şi pe coasta dealurilor şi se perindează cu livezile bogate în pruni şi cu ogoarele mici ale ţăranilor. Ici, colea, la dreapta şi la stânga, se ascund în livezi satele vechi ale Moldovenilor. Cu cât înaintezi spre Chişinău, cu atât se lărgeşte valea Bâcului. însăşi râuleţul, întretăiat în mai multe locuri de linia ferată, care se lipeşte când de poalele unui deal, când de ale altuia, nu se vede, şi cursul lui se poate ghici doar după sălcile gânditoare, care pe alocurea străjuiesc albia de obicei seacă în timpul verii a râului. Pădurile se răresc, se schimbă şi aspectul general al localităţii, şi imediat ce treci Ghidighişul, dealurile îndepărtate de o parte şi de alta a râului, dau năvală brusc spre râu, căutând parcă să-1 astupe, lăsând numai un coridor îngust şi înalt, prin care cu greu străbate râuleţul. Sunt vestitele chei ale Bâcului, această ciudată formaţiune geologică, care în imaginaţia poporului îşi găseşte explicaţie în încercările diavolilor de a bara cursul râului cu blocuri uriaşe de piatră, o legendă frumoasă pe care a cunoscut-o încă şi Dimitrie Cantemir.
Mintea iscoditoare a cărturarilor a văzut însă în acest joc capricios al naturii o operă omenească, un zid. artificial de piatră, care lega Nistrul şi Prutul, tăind Basarabia în două.
De fapt, cheile Bâcului nu sunt decât una din cele patru cascade ale râului — cheile de lângă Ghidighişi, între Ghidighişi şi Chişinău, de lângă Chişinău şi cele de lângă Bulboaca, dealuri de loess aşezate pe piatră calcaroasă, tăiate de cursul râului cine ştie când, poate în epoca terţiară. Bâcul este unicul râu în Basarabia cu atâtea chei.
După ce treci cheile de la Ghidighişi, valea râuleţului din nou îşi ia înfăţişarea ei obişnuită, ea se lărgeşte, împingând dealurile la o parte, devine mai mlăştinoasă, dar la un moment dat dealurile se apropie din nou, formând chei noi. După ce treci şi aceste chei, valea se lărgeşte din nou, şi la dreapta pe povârnişul puţin pronunţat al dealului apare Chişinăul.
O mahala a Chişinăului
Călătorul rus A. Demidov, care a trecut prin Chişinău pe la anul 1838, nu fără oarecare doză de ironie, scrie: “Despre Chişinău nu putem spune nimic, în afară de aceea doar, că el este foarte vast şi că el, ca şi Roma, este aşezat pe câteva coline “. Această comparaţie măgulitoare pentru mândria cetăţenilor Chişinăului, are în ea şi un sâmbure de adevăr. Când te apropii de Chişinău, clădirile cu acoperişurile lor roşii, verzi şi cenuşii, par aruncate pe dealuri, deasupra cărora se înalţă câteva biserici şi coşuri de mori, iar în depărtare, mai sus pe povârniş, se vede Catedrala frumoasă a Chişinăului, înconjurată de clădiri masive.
Dacă însă treci pe partea opusă a oraşului, pe malul stâng al râului, pe dealul de la Visterniceni (Râşcanovca), de unde se deschide o admirabilă privelişte asupra întregului oraş şi asupra şesului din dreapta, vezi cu totul altceva. Dealul de la Visterniceni se apropie de dealul bisericii Mazarachi din dreapta râului, formând un chei, iar şesul între acest chei şi cel de mai jos de Ghidighişi pare un lac secat. De la biserica Mazarachi, de-a curmezişul şesului, se întinde un deal, culmea căruia merge spre drumul Hânceştilor până când dă în dealul care merge paralel cu cursul râului. De la această culme, în dreapta şi în stânga, fug dealuri mai mici, care împreună cu culmea ce porneşte de la biserica Mazarachi, formează un fel de terasă mare, pe care este aşezat Chişinăul. Sub această terasă uriaşă, formată din loess şi nisip, zac straturi de piatră de calcar din epoca terţiară, de unde, prin puţuri arteziene, oraşul se aprovizionează cu apă. Cu câţiva ani înainte de război, un ziarist naiv a răspândit ştirea, că oraşul Chişinău este aşezat pe un lac şi este ameninţat cu prăbuşirea, fapt care i-a pus pe gânduri pe cetăţenii Chişinăului, care n-au văzut altă apă decât acea a Bacului. Dar lăsăm această chestiune pe scama geologilor.
Configuraţia topografică a oraşului Chişinău face impresia, cum am văzut, că Chişinăul este aşezat pe coline. Partea de jos a oraşului, acea de lângă Bâc, este aşezată pe colinele nenivelate, pe care sunt împrăştiate în dezordine căsuţele mici ale mahalalelor şi care sunt brăzdate de străzi înguste şi strâmbe. Bisericile mai vechi: Mazarachi, Bunavestire şi Visterniceni (Râşcanovca) sunt aşezate pe vârfurile a trei coline la aceeaşi înălţime în aşa fel, că dacă s-ar trage câte o linie dreaptă de la una la alta, s-ar forma un triunghi dreptunghi. La fel sunt şi piscurile de la vechea catedrală şi piscul zis Inzov, unde pe vremuri locuia guvernatorul Basarabiei cu acest nume şi unde şi-a petrecut zilele de surghiun scriitorul rus Puşkin.
Partea oraşului nou se începe mai sus pe povârnişul nivelat, şi aşezarea ei este determinată de cursul Bâcului, de-a lungul căruia se aşterne pe o distanţă foarte mare întreg oraşul.
Pe cât este de săracă ca floră partea nordică a împrejurimilor oraşului, povârnişul cu “drumul Orheiului”, pe atât de bogată şi variată ca aspecte este partea sudică. Povârnişul dealului deasupra oraşului şi câteva văi care brăzdează acest deal, sunt îmbrăcate în vii şi livezi, care în special vara sunt de un pitoresc neîntrecut. Şoseaua care duce spre Costiujeni, ar putea concura ca frumuseţe cu cele mai încântătoare localităţi, iar şoseaua Hânceştilor, valea Buiucanilor, Schinoasa, Malina Mică şi împrejurimile Şcoalei de viticultură, par o grădină fără de capăt, cu căsuţe mici ţărăneşti, mai rar cu vile moderne. De pe culmea dealului care domină oraşul şi care se începe de la Buiucani şi se întinde până aproape de Băcioi, se deschid privelişti fermecătoare, atât asupra oraşului, cât şi asupra văilor din partea opusă a dealului. Aceste peisaje frumoase stârneau admiraţia chiar acelor, căror nu le plăcea oraşul. Astfel scriitorul rus A. Storojenko, care a vizitat Basarabia la anul 1829 şi care a avut ocazia să petreacă la o vie deasupra oraşului, scrie: “Privirea mea alunecă pe dealurile, acoperite cu vii şi pomi fructiferi… Chişinăul era ca pe palmă. De departe părea un oraş mare şi frumos; se vedeau bisericile albe şi casele mari; soarele ardea pe cupolele şi crucile templelor; clădirile păreau că sunt în mijlocul grădinilor şi totul la un loc forma o panoramă splendidă “.
Şi într-adevăr, din viile din partea sudică a oraşului se deschide vederea asupra părţii moderne a oraşului, unde se găsesc cele mai frumoase clădiri; de aici se poate vedea monumentala clădire a liceului No. 3, unde s-a votat unirea, palatele de pe strada Viilor, clădirile publice în cap cu sinistrul castel, penitenciarul Chişinăului, clădire în stil genovez de o rară originalitate ca arhitectură, despre care vestitul geograf E. Reclus, scrie: “Clădirea principală a oraşului este uriaşa puşcărie cu patru turnuri cu dinţi, care se înalţă deasupra caselor joase”.
In afară de aceste vii şi livezi, care nu sunt îndeajuns preţuite de către populaţia Chişinăului, în apropiere de oraş nu se găsesc alte localităţi frumoase. Codrii se încep la vreo cincisprezece kilometri, râuri mai mari în apropiere nu sunt.
Ce i-a făcut pe întemeietorii Chişinăului să aleagă această localitate pentru aşezare omenească? Este explicabilă din punct de vedere geografic originea oraşelor de pe ţărmurile mărilor şi ale râurilor mari, şi e greu de făcut vreo presupunere cu privire la originea oraşelor cum este Chişinăul, care n-a avut nici un fel de şanse din punct de vedere al situaţiei geografice pentru dezvoltare. Chestiunea se simplifică dacă ne aruncăm privirea asupra hărţii Basarabiei. Chişinăul este aşezat pe drumul care ducea din nordul Moldovei spre Tighina şi vadul Nistrului de acolo, drumul Crimeei, iar pe de altă parte el se găseşte aproape la mijlocul drumului între vechile centre comerciale din Moldova, Orhei şi Căuşeni. Că valea Bâcului a fost drumul spre vadul’ Nistrului găsim mărturii şi la cronicarii noştri.
“Rămăind Ghica Vodă”, scrie Miron Costin, “numai cu boierii, n-au cutezat să mai zăbovească la Lăpuşna, ce au purces pre Bâc spre Tighinea”. Încrucişarea acestor drumuri a determinat dezvoltarea primei aşezări şi transformarea ei în târg, care de altfel s-a întâmplat, cum vom vedea mai departe, destul de târziu.
Clima Chişinăului, care este aşezat la 47°02′ latitudine nordică şi la 28° 49′ 45″ longitudine estică de la Greenwich şi care atinge înălţimea deasupra mării de 113,3 m. este pronunţat continentală. Temperatura medie anuală este de 9,6° ceea ce are aproximativ Parisul şi Viena, dar trecerea de la un anotimp la altul se face mai brusc, precum şi diferenţa între minimum şi maximum a temperaturii este mai mare. Cele mai multe ploi cad de obicei în lunile mai, iunie şi iulie, care, împreună cu cele din timpul iernii şi în alte luni, dau media anuală de 433 m.m. Toamna este cel mai frumos anotimp în regiunea Chişinăului. Clima cam aspră a Chişinăului, călduroasă vara şi uneori prea friguroasă iarna, nu poate fi considerată ca dăunătoare sănătăţii. Şi dacă partea “riverană” a oraşului n-ar fi expusă malariei, cetăţenii Chişinăului ar fi şi mai mulţumiţi de oraşul său.http://www.basarabiaveche.com/monografia-chisinaului-1925/situatia-geografica/
Chișinău, orașul meu 