Evenimente:
1909 — Este dată în exploatare prima Centrală electrică din Chișinău.
1919 — Înființarea Conservatorului „Unirea” la inițiativa lui George Enescu (inițial numit Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică) – prima instituție de învățământ artistic din Chișinău. În anul 1928 instituția a fost numită Conservatorul „Unirea” în cinstea sărbătoririi jubileului de 10 ani de la Marea Unire. Succesorul acestuia este Conservatorul de Stat din Chișinău, înființat în 1940, iar de la 1 septembrie 2002 – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) a Republicii Moldova.
1975 — „Tipografia Centrală” (fondată în 1940) a fost denumită ÎS FEP – Întreprinderea de Stat Firma Editorial Poligrafică „Tipografia Centrală”.
S-au născut:
1828 — Arhiepiscop Afanasie (Vasile Parhomovici), teolog şi profesor de religie de origine ucraineană (d. 5 septembrie 1909).
1861 — Vasile Laşcu (Laşkov), poet, prozator, publicist, traducător, critic teatral, dramaturg, filosof şi teoretician al artei (d. 1 iulie 1932).
1873 — Elena Alistar, om politic, pedagog şi medic român, originară din Basarabia, unica femeie care a făcut parte din Sfatul Ţării (d. 10 ianuarie 1955).
1877 — Gurie Grosu, Mitropolit al Basarabiei (1920–1936), cărturar și editor, redactor al revistei bisericești „Luminătorul” din Chișinău, din 1920 Arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului, fondator al Asociației Culturale „Astra” la Chișinău (d. 14 noiembrie 1943).
1901 — Liuba Dimitriu, poetă, a lucrat translatoare la Primăria Chişinău (1919-1923)(d. 22 martie 1930).
1909 — Leonid Corneanu, poet, dramaturg și folclorist moldovean (d. 26 noiembrie 1957).
1912 — Vadim Cotelev, microbiolog, doctor în științe biologice, profesor, fondator și conducător al Secției de Microbiologie a Academiei de Științe a Moldovei (d. 7 februarie 1995).
1919 — Vasile Momcev, cântăreț, tenor dramatic, corist și solist în Capela Corală „Moldova” a Radiodifuziunii din Chișinău (1945-1947), Artist Emerit (d. 1 aprilie 1993).
1929 — Constantin Țăbîrnă, medic chirurg, specialist în chirurgie generală, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, Cavaler al Ordinului Republicii (d. 7 octombrie 2010).
1931 — Semion Șoihet, arhitect în cadrul Institutului de Proiectare din Chişinău „Urbanproiect”. Arhitect Onorat al Republicii Moldova. După proiectele sale au fost construite: Palatul de Cultură al Feroviarilor din Chișinău, Liceul moldo-francez „Gheorghe Asachi”, Casa Presei, Monumentul victimelor Holocaustului din Chișinău, Complexul memorial „Eternitate”, Circul din Chișinău ș.a. Placa memorială Semion Șoihet a fost instalată pe clădirea Ministerului Agriculturii din Chișinău (d. 24 decembrie 2010).
1937 — Vasile Pascaru, regizor de film, cineast, scenarist, actor, regizor la studioul „Moldova-Film” (1960-2004), prim-secretar al Uniunii Cineaștilor din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (1976-1981), Maestru în Artă (1994) (d. 2 octombrie 2004).
1940 — Vasile Tăbîrţă, actor de teatru și film, regizor, autor de texte de cântece şi scenarii cinematografice, actor la Teatrul municipal „Satiricus „Ion Luca Caragiale”” din Chișinău, Maestru în Artă, decorat cu medalia “Meritul Civic” (d. 10 februarie 2004).
1942 — Maria Cantemirov, dirijoare de cor, coristă și solistă de operă.
1943 — Ion Ţâbârnă, medic internist, profesor universitar şi inventator, doctor habilitat.
1952 — Iurie Zavadschi, grafician (semnează și Zava sau Horia Zava), jurnalist, redactor de carte, pictor-scenograf la studioul „Moldova-Film”, redactor artistic la editura „Timpul” (d. 20 aprilie 2018).
1955 — Maria Mocanu, interpretă de muzică populară și folk, cercetător științific în domeniul folclorului și etnografiei, radio jurnalistă. Artistă a Poporului (2011).
1960 — Vadim Prodan, actor pe scena Teatrului Moldovenesc muzical-dramatic de Stat „Alexandr Pușkin” (în prezent Teatrul Național „Mihai Eminescu”) din Chișinău, regizor.
1962 — Irina Nechit, jurnalistă, poetă, traducătoare, critic teatral, autor de piese, redactor la „Literatura și arta”, „Jurnal de Chișinău”.
Au decedat:
1954 — Teodor Porucic, savant, specialist recunoscut în geografie și geologie, hidrobiolog, arheolog, muzeograf, profesor, șef al secției miniere a Zemstvei din Chișinău, unul dintre colaboratorii lui Alexei Şciusev care a participat la elaborarea planului general de reconstruire a orașului Chişinău, director al Muzeului de Istorie Naturală din Chișinău, colaborator științific al revistei „Viața Basarabiei” (n. 1878).
1991 — Tatiana Baillayre, cunoscută și ca Tania Baillayre sau Balier, graficiană, fiica pictorilor Lidia Arionescu și Auguste Baillayre a studiat la Școala de Arte Plastice din Chișinău (n. 13 decembrie 1916).
1991 — Gheorghe Jancov, pictor, a pictat portrete ale personalităților chișinăuiene: compozitorul Eugen Doga, poetul Dumitru Matcovschi, scriitorii A. Ciocanu, Liviu Deleanu ş.a. (n. 11 noiembrie 1921).
2006 — Zlata Tcaci, compozitoare și pedagog, autoarea a peste 800 de lucrări muzicale realizate în genuri muzicale diferite, absolventă a Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu” din Chișinău (n. 16 mai 1928).