Născută într-o familie modestă, pe 10 februarie 1910, la Chişinău, în perioada 1924-1929 urmează Conservatorul „Unirea” din Chişinău avîndu-i ca dascăli pe Maria Zlatov, Gavriil Atanasiu şi Anastasia Dicescu (canto), Mihail Berezovski (armonie), Clara Fainştein (pian), Grigore Gîdei (teorie). A fost angajată ca actriţă a Teatrului „Hudojestvennîi” din Moscova. În 1929 pleacă la Berlin, unde a luat lecţii de canto. A fost primă solistă a operei din Dresda, concertează însă în această perioadă şi la Berlin, şi în alte mari centre culturale europene. Ulterior, este angajată ca solistă permanentă a Operei de Stat din Viena, unde a şi activat pînă la moartea sa, în 1949.
Apreciate au fost evoluţiile sale în operele lui W. A. Mozart şi Richard Strauss (acesta a şi scris pentru ea opera „Femeia tăcută” pe care a intrepretat-o strălucit). Este o prezenţă tradiţională la festivalurile de la Salzburg, invitată fiind de Bruno Walter. A evoluat sub bagheta marilor dirijori ca Herbert von Karajan, F. Bush, Arturo Toscanini, Klemens Krauss, Karl Bohm, W. Furtwangler.
La numai 24 de ani, Mariei Cebotari, pentru performanţele artistice, i se conferă cel mai înalt titlu onorific existent în Germania şi Austria de atunci – de Kammersangerin.S-a filmat în nouă pelicule turnate de studiourile germane şi italiene, iar discografia ei este de-a dreptul impunătoare, are în repertoriu peste 40 de opere şi creaţii vocal-simfonice. Interpreta moare la 39 de ani, iar cu un an mai tîrziu, biograful Mariei Cebotari, Antonio Mingottii scria: „Vocea ei n-a fost nimic altceva decît tragismul existenţei acestei fiinţe”.
Dialog cu Aurelian Dănilă,preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova
– Stimate dle Aurelian Dănilă, sînteţi persoana, care, în virtutea meseriei de diplomat, dar şi de om al artelor şi, mai ales, din pornirea inimii, aţi mers pe urmele Mariei Cebotari. Vă rugăm să Vă referiţi la momentul „desprinderii” acesteia de Chişinău şi de asemenea, să ne dezvăluiţi ce a însemnat oraşul natal pentru carieră viitoarei primadone.- Maria Cebotari este un fenomen în arta interpretativă vocală a Moldovei, dar şi în cea a Europei. Ea a fost remarcată la zece ani, în corul Capelei Metropolitane din Chişinău, condusă de preotul M. Berezovski, personalitate de o vastă cultură. Vocea Mariei se detaşa de vocile celorlalţi corişti, ea mai avînd şi o experienţă în corul Bisericii „Sf. Vineri”, unde cînta de pe la şapte ani. O întîmplare fericită a făcut ca Maria să fie descoperită de Aleksandr Vîrubov, actor şi regizor rus, care sosise la Chişinău să prezinte spectacolul „Cadavrul viu”.
Protagonista sa pe neaşteptate, se îmbolnăveşte, iar Vîrubov a început să caute, în pripă, o voce, pentru spectacol. I-a fost recomandată o studentă de la Conservator – Maria Cebotari, ale cărei calităţi interpretative, actoriceşti şi, nu în ultimul rînd, fizice l-au fascinat, iar Maria şi-a interpretat rolul cu brio. La vîrsta de 19 ani este invitată de Vîrubov în „Trupa pragheză”, care s-a detaşat de echipa lui Stanislavsky. Totodată, Vîrubov o cere şi de nevastă, ambele lucruri fiind acceptate de Maria, chiar dacă actorul şi regizorul rus avea 51 de ani… Au urmat turneele în Polonia, România, ajung şi la Paris, unde în acea vreme publicul meloman era format , în special, din emigranţi ruşi, apoi trupa sucombă. Maria, rămîne cu Vîrubov şi cîntă prin restaurantele selecte din capitala franceză.
– O altă întîmplare o duce pe Maria la Berlin şi va fi una de cotitură pentru soarta artistei…– În 1929, Vîrubov este invitat la Berlin, unde i se propune un rol la studioul german „Universus film”, dar din cauza oribilului accent nu este acceptat. În schimb, Maria, care prindea din zbor limbile şi le vorbea fluent şi fără pic de accent, obţine cîteva roluri, inclusiv în filmele „Troica”, „Fata în alb” şi „Inimi tari”. În ultima peliculă îl are ca partener pe Gustav Diessl, care mai tîrziu îi va deveni soţ. Între timp, Maria este recomandată de către interpretul de operă Gheorghii Baklanov, profesorului O. Daniel de la Şcoala Superioară de Muzică din Berlin. Este acceptată şi în calitate de coristă la Opera din Dresda.
– A ajutat-o în ascensiunea ei tripla-i ipostază de actriţă de film, dansatoare şi, în primul rînd, interpretă de operă, nu-i aşa?– Fără îndoială, mari regizori au solicitat-o în filmele lor, însă ea a preferat scena lirică. A început cu rolul lui Mimi din opera lui Puccini „Boema”, la care a fost invitată atunci cînd interpreta acestuia nu a putut să evolueze. A doua zi, cronicarii de specialitate trăiau veritabile momente de delir estetic: elogii, întrebări – cine este ea, Cebotari, unde a stat ascunsă pînă azi această voce?.. De fapt, fiind la primul ei mare rol liric, Maria culege, chiar din prima seară, toţi laurii. Încep să „curgă” şi contractele – este rîvnită de Viena, Berlin, este invitată să cînte pe marile scene lirice europene şi are un succes enorm pretutindeni unde evoluează.
– Prin ce se explică acest succes extraordinar, Europa avînd destule soprane şi toate bune?..– Maria Cebotari devine soprană de renume mondial atît prin vocea ei de o coloratură aparte, cît şi prin faptul că atacă cu acelaşi succes repertorii ale diverşilor compozitori, din diferite epoci. Este la fel de inspirată şi perfectă atunci cînd îl interpretează pe Mozart, sau pe Strauss, total diferiţi. Este un mare exemplu de virtuozitate să treci de la Mozart la Strauss, sau la Wagner, Puccini, Verdi etc. – lejer, firesc. Puţine soprane au putut să egaleze această performanţă. Cebotari se înscrie în elita celor mai distinse vedete ale timpului său. Ea a cîntat cu mari artişti ai lumii, printre care Giuseppe Tadei, Benjamino Gigli, Tito Gobi ş.a.. Numele ei este înscris cu litere de aur în analele teatrului La Scala.
– Cu cel de-al doilea soţ – actorul Gustav Diessl – va avea o căsnicie fericită, dar scurtă, împreună au avut şi doi băieţi. Dar soarta a fost crudă cu acest minunat cuplu…– Se căsătoresc imediat după pronunţarea divorţului de Vîrubov, în 1938. Însă fericirea soţilor Diessl n-a durat mult – în 1948 actorul moare în urma unor crize repetate de apoplexie, iar Maria, profund marcată, îl urmează peste un an, cu diagnosticul cancer la ficat. Era pe atunci solistă la Viena, spera că îşi va reveni şi visa să cucerească şi America… Optimismul a însoţit-o pînă în ultima clipă a vieţii… În iunie 1949, Viena o conduce în ultimul ei drum, spre cavoul familiei Diessl.
– Multă vreme numele Mariei Cebotari a fost o temă tabu aici. Dvs., într-un fel, aţi readus-o acasă…– Am readus-o acasă prin copiii ei, Fritz şi Peter, care ulterior au fost înfiaţi de familia muzicianului Sir Clifford Curzon. Curios şi tragic e că dădaca copiilor, foarte ataşata de ei, s-a sinucis din cauza că nu i s-a permis să-i înfieze. Peste ani, Fritz din Anglia şi Peter din Aukland, Noua Zeelandă, au venit la baştina celebrei lor mame… Recunosc, i-am căutat şi am făcut totul pentru ca aceştia să cunoască locurile copilăriei Mariei. Prin ei am simţit-o şi pe Maria mai aproape. Fiica lui Peter, nepoata Mariei, a şi studiat o vreme la noi, la Vlad Druc; vorbea o română perfectă.
Dar mai avem multe de făcut pentru ca Maria să fie cunoscută în patria sa ca om, ca artistă. Trebuie să i se distribuie discurile, să i se înalţe un monument, să se producă un film, deoarece însăşi biografia ei este un veritabil scenariu. Un film turnat împreună cu cineaşti din oraşele în care a fost primadonă – Berlin, Dresda, Viena, Salzburg…Este regretabil că unica peliculă documentară în regia lui Vlad Druc, numită „Aria” a fost prezentă într-un cerc restrîns la Chişinău. Apoi, este important ca numele ei să-l poarte o instituţie de profil – poate chiar Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.
Numele primadonei este mai cunoscut peste hotare decît aici, acasă, asta însemnînd că ea încă nu a revenit la baştină. Este paradoxal şi dureros faptul că de multe ori sîntem nepăsători faţă de rădăcinile noastre, faţă de valorile spirituale. Dacă nu le-am neglija şi ar exista mai multă bunăvoinţă, am fi şi noi, poate, mai bogaţi sufleteşte.
La numai 24 de ani, Mariei Cebotari, pentru performanţele artistice, i se conferă cel mai înalt titlu onorific existent în Germania şi Austria de atunci – de Kammersangerin.S-a filmat în nouă pelicule turnate de studiourile germane şi italiene, iar discografia ei este de-a dreptul impunătoare, are în repertoriu peste 40 de opere şi creaţii vocal-simfonice. Interpreta moare la 39 de ani, iar cu un an mai tîrziu, biograful Mariei Cebotari, Antonio Mingottii scria: „Vocea ei n-a fost nimic altceva decît tragismul existenţei acestei fiinţe”.
Dialog cu Aurelian Dănilă,preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova
– Stimate dle Aurelian Dănilă, sînteţi persoana, care, în virtutea meseriei de diplomat, dar şi de om al artelor şi, mai ales, din pornirea inimii, aţi mers pe urmele Mariei Cebotari. Vă rugăm să Vă referiţi la momentul „desprinderii” acesteia de Chişinău şi de asemenea, să ne dezvăluiţi ce a însemnat oraşul natal pentru carieră viitoarei primadone.- Maria Cebotari este un fenomen în arta interpretativă vocală a Moldovei, dar şi în cea a Europei. Ea a fost remarcată la zece ani, în corul Capelei Metropolitane din Chişinău, condusă de preotul M. Berezovski, personalitate de o vastă cultură. Vocea Mariei se detaşa de vocile celorlalţi corişti, ea mai avînd şi o experienţă în corul Bisericii „Sf. Vineri”, unde cînta de pe la şapte ani. O întîmplare fericită a făcut ca Maria să fie descoperită de Aleksandr Vîrubov, actor şi regizor rus, care sosise la Chişinău să prezinte spectacolul „Cadavrul viu”.
Protagonista sa pe neaşteptate, se îmbolnăveşte, iar Vîrubov a început să caute, în pripă, o voce, pentru spectacol. I-a fost recomandată o studentă de la Conservator – Maria Cebotari, ale cărei calităţi interpretative, actoriceşti şi, nu în ultimul rînd, fizice l-au fascinat, iar Maria şi-a interpretat rolul cu brio. La vîrsta de 19 ani este invitată de Vîrubov în „Trupa pragheză”, care s-a detaşat de echipa lui Stanislavsky. Totodată, Vîrubov o cere şi de nevastă, ambele lucruri fiind acceptate de Maria, chiar dacă actorul şi regizorul rus avea 51 de ani… Au urmat turneele în Polonia, România, ajung şi la Paris, unde în acea vreme publicul meloman era format , în special, din emigranţi ruşi, apoi trupa sucombă. Maria, rămîne cu Vîrubov şi cîntă prin restaurantele selecte din capitala franceză.
– O altă întîmplare o duce pe Maria la Berlin şi va fi una de cotitură pentru soarta artistei…– În 1929, Vîrubov este invitat la Berlin, unde i se propune un rol la studioul german „Universus film”, dar din cauza oribilului accent nu este acceptat. În schimb, Maria, care prindea din zbor limbile şi le vorbea fluent şi fără pic de accent, obţine cîteva roluri, inclusiv în filmele „Troica”, „Fata în alb” şi „Inimi tari”. În ultima peliculă îl are ca partener pe Gustav Diessl, care mai tîrziu îi va deveni soţ. Între timp, Maria este recomandată de către interpretul de operă Gheorghii Baklanov, profesorului O. Daniel de la Şcoala Superioară de Muzică din Berlin. Este acceptată şi în calitate de coristă la Opera din Dresda.
– A ajutat-o în ascensiunea ei tripla-i ipostază de actriţă de film, dansatoare şi, în primul rînd, interpretă de operă, nu-i aşa?– Fără îndoială, mari regizori au solicitat-o în filmele lor, însă ea a preferat scena lirică. A început cu rolul lui Mimi din opera lui Puccini „Boema”, la care a fost invitată atunci cînd interpreta acestuia nu a putut să evolueze. A doua zi, cronicarii de specialitate trăiau veritabile momente de delir estetic: elogii, întrebări – cine este ea, Cebotari, unde a stat ascunsă pînă azi această voce?.. De fapt, fiind la primul ei mare rol liric, Maria culege, chiar din prima seară, toţi laurii. Încep să „curgă” şi contractele – este rîvnită de Viena, Berlin, este invitată să cînte pe marile scene lirice europene şi are un succes enorm pretutindeni unde evoluează.
– Prin ce se explică acest succes extraordinar, Europa avînd destule soprane şi toate bune?..– Maria Cebotari devine soprană de renume mondial atît prin vocea ei de o coloratură aparte, cît şi prin faptul că atacă cu acelaşi succes repertorii ale diverşilor compozitori, din diferite epoci. Este la fel de inspirată şi perfectă atunci cînd îl interpretează pe Mozart, sau pe Strauss, total diferiţi. Este un mare exemplu de virtuozitate să treci de la Mozart la Strauss, sau la Wagner, Puccini, Verdi etc. – lejer, firesc. Puţine soprane au putut să egaleze această performanţă. Cebotari se înscrie în elita celor mai distinse vedete ale timpului său. Ea a cîntat cu mari artişti ai lumii, printre care Giuseppe Tadei, Benjamino Gigli, Tito Gobi ş.a.. Numele ei este înscris cu litere de aur în analele teatrului La Scala.
– Cu cel de-al doilea soţ – actorul Gustav Diessl – va avea o căsnicie fericită, dar scurtă, împreună au avut şi doi băieţi. Dar soarta a fost crudă cu acest minunat cuplu…– Se căsătoresc imediat după pronunţarea divorţului de Vîrubov, în 1938. Însă fericirea soţilor Diessl n-a durat mult – în 1948 actorul moare în urma unor crize repetate de apoplexie, iar Maria, profund marcată, îl urmează peste un an, cu diagnosticul cancer la ficat. Era pe atunci solistă la Viena, spera că îşi va reveni şi visa să cucerească şi America… Optimismul a însoţit-o pînă în ultima clipă a vieţii… În iunie 1949, Viena o conduce în ultimul ei drum, spre cavoul familiei Diessl.
– Multă vreme numele Mariei Cebotari a fost o temă tabu aici. Dvs., într-un fel, aţi readus-o acasă…– Am readus-o acasă prin copiii ei, Fritz şi Peter, care ulterior au fost înfiaţi de familia muzicianului Sir Clifford Curzon. Curios şi tragic e că dădaca copiilor, foarte ataşata de ei, s-a sinucis din cauza că nu i s-a permis să-i înfieze. Peste ani, Fritz din Anglia şi Peter din Aukland, Noua Zeelandă, au venit la baştina celebrei lor mame… Recunosc, i-am căutat şi am făcut totul pentru ca aceştia să cunoască locurile copilăriei Mariei. Prin ei am simţit-o şi pe Maria mai aproape. Fiica lui Peter, nepoata Mariei, a şi studiat o vreme la noi, la Vlad Druc; vorbea o română perfectă.
Dar mai avem multe de făcut pentru ca Maria să fie cunoscută în patria sa ca om, ca artistă. Trebuie să i se distribuie discurile, să i se înalţe un monument, să se producă un film, deoarece însăşi biografia ei este un veritabil scenariu. Un film turnat împreună cu cineaşti din oraşele în care a fost primadonă – Berlin, Dresda, Viena, Salzburg…Este regretabil că unica peliculă documentară în regia lui Vlad Druc, numită „Aria” a fost prezentă într-un cerc restrîns la Chişinău. Apoi, este important ca numele ei să-l poarte o instituţie de profil – poate chiar Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.
Numele primadonei este mai cunoscut peste hotare decît aici, acasă, asta însemnînd că ea încă nu a revenit la baştină. Este paradoxal şi dureros faptul că de multe ori sîntem nepăsători faţă de rădăcinile noastre, faţă de valorile spirituale. Dacă nu le-am neglija şi ar exista mai multă bunăvoinţă, am fi şi noi, poate, mai bogaţi sufleteşte.
Marcela GAFTON
Revista Moldova, nr. 7, septembrie 2009
http://www.revista.md/?&page=archive&ziar_id=9&page=archive&article_id=15
Revista Moldova, nr. 7, septembrie 2009
http://www.revista.md/?&page=archive&ziar_id=9&page=archive&article_id=15
Chișinău, orașul meu 