O capitala a muzicii
Fiind student la Conservatorul din Odesa, am observat că mulţi muzicieni şi interpreţi vestiţi, sosiţi în tumee, vizitau neapărat şi Chişinăul. Mă întrebam prin ce oare îi atrage atât de mult? La Chişinău spectatorul e oarecum deosebit mi se spunea mai apoi, el iubeşte muzica serioasă nu mai puţin ca la Odesa, recunoscut drept unul din cele mai muzicale oraşe ale lumii.
In anii postbelici, drept local pentru Filarmonica moldovenească a fost aleasă dădirea fostului circ. Ulterior, după reconstrucţia ei, oraşul s-a ales cu o sală de concert destul de bună, care îşi exercită funcţiile şi azi.
Mai bine de jumătate de secol sala Filarmonicii era principalul centru al vieţii muzicale a Chişinăului. Despre acest fapt se poate judeca măcar şi după lista, departe de a fi completă, a marilor muzicieni şi interpreţi care au evoluat pe scena ei. E vorba de compozitorii D. Şostakovici, A Haceaturean, T. Hrennikov, I. Frenkeli, M Fradkin, pianiştii E. Ghilels, S. Rihter, G Neigauz, G. Ghinsburg violoniştii D. Oistrah, L. Kogan, Iu. Sitkoveţki, violoncelişti M. Rostropovici şi D. Safran, cântăreţii Arhipova, E. Obrazţova, E. Nesterenko
Fiecare din aceste nume deschidea o pagină de aur în istoria culturii muzicale autohtone. La Chişinău veneau şi multi maeştri străini şi, desigur, multe colective de creaţie, cum ar fi Orchestra Simfonică de Stat din Leningrad în frunte cu Evghenii Mravinskii, Orchestra Filarmonicii Române, conducă de Mircea Basarab, Corul academic de Bărbaţi al Estoniei în frunte cu fondatorul lui, Gustav Emesaks. Erau şi colective locale: Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat moldoveneşti (Timofei Gurtovoi), Capela Corală Academică “Doina” (Veronica Garştea), Orchestra de Muzică Populară Moldovenească “Fluieraş” (Serghei Lunchevici, care-i poartă actualmente numele). O glorie aparte au adus Chişinăului vocaliştii noştri: marea primadonă a scenei de operă Maria Bieşu,Tamara Alioşina, Liudmila Erofeeva, Boris Raisov, Mihail Munteanu, vocile cărora răsunau nu numai la operă, d şi în sala Filarmonicii. Vă puteţi închipui cât de înalt era nivelul măiestriei interpretative, care forma cultura muzicală a ascultătorului chişinăuian! Rămâne să mulţumesc soar-tei că mai bine de jumătate de veac sunt martor şi participant al acestui proces benefic.
E cazul să spun că biografia muzicală a Chişinăului s-a îmbogăţit substanţial o dată cu apariţia noilor săli de concert – Palatul Naţional al Republitii Moldova (anterior “Octombrie”), Teatrul de Operă şi Balet, Sala cu Orgă.
Primul din ele (deschis în 1974), în fond, era predestinat pentru desfăşurarea congreselor de partid, congreselor şi conferinţelor internaţionale, reprezentărilor teatralizate cu ocazia sărbătorilor marilor concerte de muzică de estradă. însă, ca excepţie, uneori aici aveau loc şi seri filarmonice. La una a participat eminentul pianist Sveatoslav Rihter. Publicul a umplut cu vârf sala cu două mii de locuri, iar acei care n-aveau loc au fost plasaţi pe scaune chiar nu departe de pianul la care cânta solistul. Am fost şi eu la acel concert şi, aflându-mă în sala imensă, simţeam incompatibilitatea muzicii camerale cu dimensiunea acesteia. Mai apoi, la concertele de muzică de estradă, era deja altfel, cu atât mai mult că în sală au fost instalate microfoane ce permiteau o intensitate a sunetului ca la stadioane. Cu noţiunea de cameral aceasta nici de cum nu se asociază, cu atât mai mult că repertoriul actualelor concerte de muzică de estradă şi “cultura” interpretării sunt departe de normele acceptabile de percepere a muzicii.
A schimbat multe în bine în organizarea activităţii muzical-teatrale construirea în 1980 a clădirii Teatrului National de Operă şi Balet. Colectivul teatrului şi-a început activitatea cu prima operă populară în republică “Grozovan” de D. Gherşfeld, eveniment produs la 8 iulie 1956. Până la darea în exploatare a noii clădiri colectivul Teatrului de Operă şi Balet lucra în sediul Teatrului Muzical Dramatic “A. Puşkin” (actualmente Teatrul Naţional “M. Eminescu”). Pe această scenă s-au jucat zeci de spectacole din repertoriul dasic şi naţional, aici s-au format câteva generaţii de maeştri ai scenei de operă şi balet, de aici a pornit calea triumfală prin lume a Măriei Bieşu. Şi astăzi ea adună oaspeţi din toate colţurile lumii la Festivalul Internaţional “Invită Maria Bieşu”.
In ceea ce priveşte Sala cu Orgă, apoi la istoria ei urmează să insist mai mult, ca persoană implicată în acest eveniment. Sala a fost deschisă în 1978 şi timp de un sfert de veac a servit vieţii muzicale a oraşului. Toate au început în felul următor.
In vara anului 1976, Banca Republicană, dislocată în unul din cele mai frumoase edificii ale oraşului, s-a mutat într-un sediu nou. A apărut întrebarea: cui să fie transmisă clădirea eliberată? în această privinţă existau diverse opinii.
Autorităţile au vait să afle şi părerea Uniunii Compozitorilor din Moldova. La Comitetul orăşenesc de partid au fost invitaţi preşedintele Uniunii, Vasile Zagorschi, şi secretarul de partid, funcţie pe care o deţineam eu. Ne-a primit secretarul Comitetului orăşenesc de partid Mihail Dieur. Ne-a vorbit despre planuri: de a disloca în clădirea eliberată Institutul de Istorie a Partidului Comunist al Moldovei, Biroul orăşenesc de înregistrare a actelor stării civile etc. Noi am fost categoric împotrivă, insistând ca clădirea să fie transmisă Filarmonicii. Motivul principal invocat era instalarea aici a organului, ceea ce ar fi ridicat cu mult prestigiul oraşului nostru, i-ar fi îmbogăţit viaţa culturală. Un punct de vedere analogic a expus şi regizorul şef al Filarmonicii, Timofei Gurtovoi, de părerea căruia vârfurile ţineau cont.
M. Dieur a încuviinţat propunerea noastră şi ne-a sfătuit s-o aducem la cunoştinţa conducerii de partid a republicii, ceea ce am şi făcut. Probabil, poziţia noastră a servit drept “ultimă picătură” şi decizia a fost în folosul Sălii cu Orgă.
Consider drept insinuări opiniile potrivit cărora Sala cu Orgă a fost construită de Ivan Bodiul pentru fiică-sa Svetlana, care se înmatriculase la Conservatorul din Moscova la clasa orgă; sala a fost construită pentru oraş, pentru citadini şi este un veritabil monument al culturii lui.
Sala cu Orgă a devenit locul de desfăşurare a concertelor camerale, corale şi de orgă, a Festivalului “Mărţişor”, Zilelor muzicii noi”, a Serilor pianistice franceze, a multiplelor concerte de autor, tematice şi literare. Ana Strezeva a devenit “organista noastră”, bucurându-ne nespus prin evoluările ei. Organul a început să sune şi în creaţiile compozitorilor moldoveni, ceea ce vorbeşte despre extinderea preocupărilor lor de creaţie.
E cazul să apreciem eforturile directorului Sălii cu Orgă, Larisa Zubcu, care planifică reuşit activitatea instituţiei, asigură atmosfera cuvenită la concertele desfăşurate aici. Ea manifestă multă grijă pentru tineretul de creaţie, fapt resimţit nu numai de talentele educate aid, care au azi renume mondial (pianiştii Oleg Maizenberg şi Alexandr Palei; violonista Sofia Propiş-cian şi violoncelistul Marin Smeşnoi), dar şi acei care studiază în prezent la instituţii de învăţământ muzical, pregătindu-se pentru viitoarele realizări.
Faptul că Chişinăul de azi este un mare centru muzical de talie europeană nu prezintă o exagerare. Important e ca, în pofida oricăror greutăţi economice sau de alt ordin, să păstrăm şi să înmulţim gloria capitalei muzicale a Europei, câştigată prin eforturi creatoare enorme pentru oraşul nostru de generaţiile anterioare.

Zinovii STOLEAR, Maestru Emerit al Artelor din Moldova