În locul unde astăzi se aşterne Chişinăul cu suburbiile sale erau şase sate, fiecare din ele avînd istoria lui, şi anume: Chişinăul propriu zis; Buicanii, suburbia de astăzi a cărei moşie se întindea pînă la Bîc, ocupînd şi o parte din oraşul de acum de la piaţa nemţească spre Bîc; Vovinţenii, care s-a contopit cu Buicanii şi care era aşezat spre vest de Buiucani; Hrusca, care ocupa regiunea şcoalei eparhiale şi a cimitirului armenesc, inclusiv, Malina–Mică; Visternicenii, Rîşcanovca de acuma de pe malul stîng al Bîcului, care ţinea de pîrcălăbia Orheiului; Munceşti – astăzi regiunea drumului şi barierei Munceşti.
Chişinăul
In a doua jumătate a veacului al XV-lea satul aparţinea boierului Vlaicu, poate unchiului lui Ştefan cel Mare, cunoscutul pîrcălab de Cetatea Albă, Hotin şi Orhei. Printr-un hrisov al lui Ştefan cel Mare din anul 1466 se întăreşte cumpărătura unei selişti de către “cinstitul boiar… [dumînialui] Vlaicul… la Chişinău, la fîntîna Albişoara, ce ş–au [cumpărat] de la Toader, ficiorul lui Fedor, şi de la fratele lui dela… şi de la Fedor el drept 120 zloţi tătăreşti”.
Strănepoata lui Vlaicu, Vasutca, vinde Chişinăul fostului “ureadnec’ de Iaşi, Drăguş. cum se vede din hrisovul dat de către Petre Şchiopul la 25 aprilie 1576. “Precum au venit” citim în acest document, “înaintea domniei mele… Vasutca fata Maricăi, nepoata Eremiei ce au fost visternec… strănepoata lui Vlaico, de a ei bunăvoie, de nime silită nici asuprită, şi au vîndut a sa dreaptă ocină şi moşie un sat anume Chişinăul pre Bîcu, în ţinutul Lăpuşnei, şi cu mori în Bîcu, dînd un dires de întăritură, ce au avut strămoşul ci Vlaicul de la Ştefan–Vodă–cel–Bătrîn; ce l–au vîndut slugii noastre lui Drăguş ce au fost ureadnec… în Iaşi drept cinci sute de zloţi tătăreşti”…
Soţia lui Dragoş, Salomia, “împreună cu ficiorii săi Crăstea şi Vasilie şi cu nepoţii lor Necolai şi Ionaşco şi Anghelina fi’ciorii lui Ştefan Drăguş, de nime siliţi nici asupriţi şi–au vîndut a lor dreaptă ocină şi cumpărătură aintru ale sale dreaptă direasă, un sat anume Chişinăul pre Bîcu… ce şi-au fost cumpărat lui Drăguş vornecul de la Vasutca fata Maricăi”.
Această vînzare a satului Chişinău s-a întîmplat la 29 Noiembrie 1617, proprietar devenind marele Vistiernic Constantin. Ceva mai tîrziu Chişinăul, nu se ştie prin ce împrejurări, devine proprietatea mănăstirilor închinate Sf. Vineri şi Balica din Iaşi. Aceasta se vede din “cartea domnească” a lui Vasile Lupul din o august 1641, dată “călugărilor de la sfînta mănăstire de la Sfînta Vineri şi de la mănăstirea Balicăi, ca să fie tari şi puternici cu cartea domniei mele a lua a zecea din toată păi, rea şi din fîn, şi din legumi şi din tot venitul la sat la Chişinău”.
În a doua jumătate a veacului al XVIII–lea, Chişinăul trece în stăpînirea mănăstirii Galata, cum se vede din actul dat de către domnitorul Alexandru Calimah „Mănăstiri” la 28 septembrie 1795.
In a doua jumătate a veacului al XV-lea satul aparţinea boierului Vlaicu, poate unchiului lui Ştefan cel Mare, cunoscutul pîrcălab de Cetatea Albă, Hotin şi Orhei. Printr-un hrisov al lui Ştefan cel Mare din anul 1466 se întăreşte cumpărătura unei selişti de către “cinstitul boiar… [dumînialui] Vlaicul… la Chişinău, la fîntîna Albişoara, ce ş–au [cumpărat] de la Toader, ficiorul lui Fedor, şi de la fratele lui dela… şi de la Fedor el drept 120 zloţi tătăreşti”.
Strănepoata lui Vlaicu, Vasutca, vinde Chişinăul fostului “ureadnec’ de Iaşi, Drăguş. cum se vede din hrisovul dat de către Petre Şchiopul la 25 aprilie 1576. “Precum au venit” citim în acest document, “înaintea domniei mele… Vasutca fata Maricăi, nepoata Eremiei ce au fost visternec… strănepoata lui Vlaico, de a ei bunăvoie, de nime silită nici asuprită, şi au vîndut a sa dreaptă ocină şi moşie un sat anume Chişinăul pre Bîcu, în ţinutul Lăpuşnei, şi cu mori în Bîcu, dînd un dires de întăritură, ce au avut strămoşul ci Vlaicul de la Ştefan–Vodă–cel–Bătrîn; ce l–au vîndut slugii noastre lui Drăguş ce au fost ureadnec… în Iaşi drept cinci sute de zloţi tătăreşti”…
Soţia lui Dragoş, Salomia, “împreună cu ficiorii săi Crăstea şi Vasilie şi cu nepoţii lor Necolai şi Ionaşco şi Anghelina fi’ciorii lui Ştefan Drăguş, de nime siliţi nici asupriţi şi–au vîndut a lor dreaptă ocină şi cumpărătură aintru ale sale dreaptă direasă, un sat anume Chişinăul pre Bîcu… ce şi-au fost cumpărat lui Drăguş vornecul de la Vasutca fata Maricăi”.
Această vînzare a satului Chişinău s-a întîmplat la 29 Noiembrie 1617, proprietar devenind marele Vistiernic Constantin. Ceva mai tîrziu Chişinăul, nu se ştie prin ce împrejurări, devine proprietatea mănăstirilor închinate Sf. Vineri şi Balica din Iaşi. Aceasta se vede din “cartea domnească” a lui Vasile Lupul din o august 1641, dată “călugărilor de la sfînta mănăstire de la Sfînta Vineri şi de la mănăstirea Balicăi, ca să fie tari şi puternici cu cartea domniei mele a lua a zecea din toată păi, rea şi din fîn, şi din legumi şi din tot venitul la sat la Chişinău”.
În a doua jumătate a veacului al XVIII–lea, Chişinăul trece în stăpînirea mănăstirii Galata, cum se vede din actul dat de către domnitorul Alexandru Calimah „Mănăstiri” la 28 septembrie 1795.
Hrusca
Soarta Chişinăului o împarte şi Hrusca. O jumătate din această moşie se vinde în anul 1548 lui Stănilă, Ghedeon şi Bran de către “Magduca şi fratele ei Frăţian feciorii lui Stan… Nicoară şi surorile lui Urâta şi Dragna şi Cemordea feciorii Neacşii… toţi nepoţii lui Coste Posadnic”. Cealaltă parte, rămasă fiicelor lui Coste Posadnic, Nişca şi Anghelina, se vinde în acelaşi an lui Bran, Mihuţă, loan şi Simeon, probabil toţi răzeşi. În veacul al XVII–lea şi al XVIII–lea, cum se vede dintr–o mulţime de acte, Hrusca intră în mîinile mai multor răzeşi, care se ceartă pe chestiunea hotarelor. Pe la începutul veacului al XIX–lea Hrusca, sau poate o parte din ea, ajunge proprietatea Muntelui Sinai.
Buiucanii
Buicanii aparţineau în baza unui act dat de către Ştefan cel Mare unui oarecare Hodor. Nepoţii şi strănepoţii lui se adresează cu o plîngere către domnitorul Constantin Movilă la 20 august 1608: “Şi ne–au jăluit înaintea noastră “, scrie în actul său Constantin Movilă, “cu mare jalobă şi cu mare mărturii zicînd întracesta chip: că au avut un uric ce li–au fost lor de la strămoşul lor Hodor şi Parasca de la bătrînul Ştefan–Vodă pre sat pre Buecani ce este în ţinutul Lăpuşnii, pre Вîс şi cu loc de heleşteu şi cu vad de moară în Bîc şi acel uric au perit în prada Tătarilor cînd au venit domnia me în pămîntul domniei mele din cetatea Hotinului cu ostile leşăşti, atuncia cînd au umplut Tătarii pămîntul nostru”. În anul 1609, o parte din moşia Buicanilor se vinde marelui postelnic Chiriţă Dumitrachi. În anul 1611 el cumpără şi a doua parte a Buicanilor. Soţia postelnicului Chiriţă Dumitrachi, după moartea lui, donează Buicanii Sf. Mormînt “pentru sufletul giupînului său Chiriţă Postelnicul şi pentru sufletul ei”. De la această dată Buicanii depind de mănăstirea Galata din Iaşi, care era închinată Sf. Mormânt.
Voviţeni
Cam la fel s–a întâmplat cu satul Vovinţeni, care la început aparţinea numeroaselor familii răzeşeşti Creţulescu, Stratulat şi Cbinseşti. Aceşti răzeşi îşi vînd moşiile lor mănăstirii Galata la 24 septemvrie 1766.
Munceşti şi Visterniceni
Cît priveşte satul Munceşti şi Visterniceni, cel dintîi aparţinea Mitropoliei de laşi, iar cel din urmă — o parte mănăstirii Căpriana, iar alta, la început familiei boiereşti Ionăşcuţă Logofătul, iar mai pe urmă familiei Rîşcanu.
Aceste cîteva consideraţiuni cu caracter istoric aruncă puţină lumină şi asupra originii Chişinăului. El a fost înfiinţat împreună cu satele despre care am vorbit, în vremurile cînd s–au făcut primele aşezări răzeşeşti în Moldova răsăriteană, în veacul al XIV–lea; proprietarii acestor sate au căpătat mai tîrziu confirmare asupra moşiilor din partea domnitorului Ştefan cel Mare. Între primii colonişti din regiunea codrului au fost şi ardeleni, poate chiar şi unguri, care au adus cu sine şi cîteva denumiri ungureşti.
Hotarele Chişinăului şi ale satelor din jurul lui, precum şi cîteva mori de apă pe Bîc, au fost cauza mai multor neînţelegeri între proprietarii satelor, mai multor procese, delimitări, care se rezolvau de către pîrcălabii de Lăpuşna, domnitorii Moldovei, iar pe urmă de către Divan.
Satul Chişinău, după cum se vede, se dezvoltă mai repede decît celelalte sate, şi locuitorii lui adeseori încalcă hotarul, ceea ce provoacă plîngeri din partea vecinilor. Astfel, vedem că Vasile Lupu printr–o dispoziţie din 28 august 1642, trimite pîrcălabii din Lăpuşna “la sat la Chişinău şi,” le ordonă el, “să strîngeţi oameni buni şi bătrîni şi dinprejur megiaşi şi să socotiţi cum veţi şti mai cu dreptul cu sufletele voastre să alegeţi hotarul satului Chişinăului despre alte hotare”.
Soarta Chişinăului o împarte şi Hrusca. O jumătate din această moşie se vinde în anul 1548 lui Stănilă, Ghedeon şi Bran de către “Magduca şi fratele ei Frăţian feciorii lui Stan… Nicoară şi surorile lui Urâta şi Dragna şi Cemordea feciorii Neacşii… toţi nepoţii lui Coste Posadnic”. Cealaltă parte, rămasă fiicelor lui Coste Posadnic, Nişca şi Anghelina, se vinde în acelaşi an lui Bran, Mihuţă, loan şi Simeon, probabil toţi răzeşi. În veacul al XVII–lea şi al XVIII–lea, cum se vede dintr–o mulţime de acte, Hrusca intră în mîinile mai multor răzeşi, care se ceartă pe chestiunea hotarelor. Pe la începutul veacului al XIX–lea Hrusca, sau poate o parte din ea, ajunge proprietatea Muntelui Sinai.
Buiucanii
Buicanii aparţineau în baza unui act dat de către Ştefan cel Mare unui oarecare Hodor. Nepoţii şi strănepoţii lui se adresează cu o plîngere către domnitorul Constantin Movilă la 20 august 1608: “Şi ne–au jăluit înaintea noastră “, scrie în actul său Constantin Movilă, “cu mare jalobă şi cu mare mărturii zicînd întracesta chip: că au avut un uric ce li–au fost lor de la strămoşul lor Hodor şi Parasca de la bătrînul Ştefan–Vodă pre sat pre Buecani ce este în ţinutul Lăpuşnii, pre Вîс şi cu loc de heleşteu şi cu vad de moară în Bîc şi acel uric au perit în prada Tătarilor cînd au venit domnia me în pămîntul domniei mele din cetatea Hotinului cu ostile leşăşti, atuncia cînd au umplut Tătarii pămîntul nostru”. În anul 1609, o parte din moşia Buicanilor se vinde marelui postelnic Chiriţă Dumitrachi. În anul 1611 el cumpără şi a doua parte a Buicanilor. Soţia postelnicului Chiriţă Dumitrachi, după moartea lui, donează Buicanii Sf. Mormînt “pentru sufletul giupînului său Chiriţă Postelnicul şi pentru sufletul ei”. De la această dată Buicanii depind de mănăstirea Galata din Iaşi, care era închinată Sf. Mormânt.
Voviţeni
Cam la fel s–a întâmplat cu satul Vovinţeni, care la început aparţinea numeroaselor familii răzeşeşti Creţulescu, Stratulat şi Cbinseşti. Aceşti răzeşi îşi vînd moşiile lor mănăstirii Galata la 24 septemvrie 1766.
Munceşti şi Visterniceni
Cît priveşte satul Munceşti şi Visterniceni, cel dintîi aparţinea Mitropoliei de laşi, iar cel din urmă — o parte mănăstirii Căpriana, iar alta, la început familiei boiereşti Ionăşcuţă Logofătul, iar mai pe urmă familiei Rîşcanu.
Aceste cîteva consideraţiuni cu caracter istoric aruncă puţină lumină şi asupra originii Chişinăului. El a fost înfiinţat împreună cu satele despre care am vorbit, în vremurile cînd s–au făcut primele aşezări răzeşeşti în Moldova răsăriteană, în veacul al XIV–lea; proprietarii acestor sate au căpătat mai tîrziu confirmare asupra moşiilor din partea domnitorului Ştefan cel Mare. Între primii colonişti din regiunea codrului au fost şi ardeleni, poate chiar şi unguri, care au adus cu sine şi cîteva denumiri ungureşti.
Hotarele Chişinăului şi ale satelor din jurul lui, precum şi cîteva mori de apă pe Bîc, au fost cauza mai multor neînţelegeri între proprietarii satelor, mai multor procese, delimitări, care se rezolvau de către pîrcălabii de Lăpuşna, domnitorii Moldovei, iar pe urmă de către Divan.
Satul Chişinău, după cum se vede, se dezvoltă mai repede decît celelalte sate, şi locuitorii lui adeseori încalcă hotarul, ceea ce provoacă plîngeri din partea vecinilor. Astfel, vedem că Vasile Lupu printr–o dispoziţie din 28 august 1642, trimite pîrcălabii din Lăpuşna “la sat la Chişinău şi,” le ordonă el, “să strîngeţi oameni buni şi bătrîni şi dinprejur megiaşi şi să socotiţi cum veţi şti mai cu dreptul cu sufletele voastre să alegeţi hotarul satului Chişinăului despre alte hotare”.
Chișinău, orașul meu 